Revolutie pe tweeter?

In ultimele zile,  evenimentele care au avut loc in Moldova au fost pe primele pagini ale tuturor ziarelor generaliste.

Criza politica din Moldova a devenit una externa.  In cotidianul rus Kommersant se vorbeste despre ‘contramăsurile’ iniţiate de preşedintele moldovean Vladimir Voronin la adresa ‘vecinului ostil’, masuri fara precedent: puterea comunista a acuzat direct Bucurestiul de implicare in violentele stradale din Bucuresti, l-a declarat pesona non-grata pe ambasadorul Romaniei in republica si a introdus regimul de vize cu aceasta tara.

Se vorbeste ca ar fi vorba de o revolutie… o revoltie la baza careia a stat Tweeterul.  Aceste evenimente, denumite de anumite mass-media “revoltie pe tweeter”, par sa se sfarseasca intrucat, astazi, moldovenii au protestat pasnic doar trei ore, atat cat le-a fost permis de catre autoritati.

In primul rand, consider ca nu se poate vorbi despre o revolutie si asta pentru ca in dictionar, termenul “revolutie” este definit ca fiind “o schimbare brusca si de obicei violenta a structurilor sociale, economice, politice ale unui regim dat”. In cazul de fata neavand loc niciun fel de schimbare dupa cum putem observa. Nu contest faptul ca Tweeterul nu ar fi avut un rol in aceste revolte, dar cred ca este o exagerare sa consideram ca nucleul revoltelor ar fi fost tweeterul.

Numeroase persoane au protestat pe bloguri impotriva alegerilor din Moldova. Pentru a iesi in strada tinerii au corespondat prin messenger, pe forumurile de pe bloguri si pe tweeter. Se poate oare spune ca revolutia a incetat din cauza ca tweeterul a fost interzis in Moldova? Eu cred ca nu.  Modul agresiv in care au reactionat autoritatile moldovene a facut ca spaima sa-i acapareze pe cetatenii Moldovei.  Cred ca aceste revolte vor lua sfarsit in curand si, din pacate, rezultatul nu va fi cel dorit de protestatari.

Atentie, exchange!

Exista doua momente in viata in care am blestemat propriu-zis: primul a fost –culmea- in drum spre biserica, atunci cand un libidinos cu un strat de jeg de cel putin un cm mi-a pus mana scarboasa pe fund, iar al doilea a avut loc recent. Umila studenta, asa cum sunt in momentul de fata, am decis sa-mi schimb 50 €, urmand sa obtin in schimbul lor 200 de lei din care mi-as fi cumparat o carte sau doua pentru licenta. Intalnesc un exchange in drum, ma uit pe panoul imens, galben-fosforescent din fata magazinului, scrie ca euro valoreaza 4,2 lei, ma asigur ca nu vor comision (cu cativa ani in urma mi s-a luat comision si atunci am schimbat o suma destul de frumusica), intru in incaperea minuscula, zambesc tinerei blonde si ii ofer cei 50 € si cartea de identitate. Se uita la bani sa nu fie falsi si noteaza datele mele in calculator. Imi intinde apoi o droaie de maruntisuri. Pun toti banii la un loc si observ ca domnisoara mi-a dat aproximativ 160 de lei. “Lipsesc 50 lei”, ii spun nervoasa, iar ea imi arata o foaie (dintre zecile de foi care umpleau incaperea) pe care scria un curs mult mai mic. Tunete si fulgere!!! Am inceput sa ii spun cu un calm aparent tot ce ii doresc sa i se intample (si lista a fost lunga si urata) si nu m-am putut abtine sa nu folosesc niste apelative pe care si acum cred ca si le merita din plin. Am trantit usa si am mai injurat inca un sfert de ora (tin sa precizez ca sunt genul care injura cel mult o data pe saptamana).

P.S. In cazul in care se intreaba cineva daca am mai mers la librarie, raspunsul este da, am fost. Dar nu mi-am cumparat o carte pentru licenta, ci una al carei subiect era combaterea stresului.